Ne îndrăgostim, iubim, iertăm, suferim, trăim şi, mai apoi, uităm.

Omul iubeşte de multe ori în viaţă, în diferite forme. Orice fiinţă trăieşte, măcar o dată în viaţă, o iubire imposibilă. O iubire ce îţi inunda toţi porii, o iubire ce te sufocă de plăcere. Plăcere vinovată. Ştii că se termină, dar nu ştii când. Ştii că iubeşti, dar nu ştii de ce. Ştii că e ciudat, dar e o ciudăţenie al naibii de frumoasă. Nu poţi refuza, nu poţi rezista, nu poţi analiza lucrurile. Nu le pui în balanţă. Nu vrei. Trăieşti momentul, trăieşti ziua, trăieşti luna…

Dar când se termină… Ce faci? Trăieşti o amintire vie? Sau o amintire care nu mai doare? Tind să cred că amintirea rămâne vie mult timp… Te atrage, o simţi caldă, vie, pătrunzătoare. Privirile… ohh… sunt atât de reale… inimile atât de aproape şi de calde. Sărutul atât de intens şi de pasional, de parcă e prima dată când săruţi. Şi de fiecare dată e la fel. Cu fiecare întâlnire îţi creşte iubirea. De la pârâul de iubire de la început, ajungi la un ocean… Cel mai mare ocean de pe Terra. Şi te gândeşti de multe ori că e momentul ca oceanul să sece. Să se micşoreze. Vrei deşertul. Vrei să se termine, pentru că ştii că nu e viitor. Dar, repet, nu poţi.

 E momentul detaşării. E momentul să te reculegi. Să îngrămădeşti oceanul de iubire într-un colţ uitat de lume. Să nu îl mai vezi, să nu îţi mai clăteşti ochii cu o apă care nu îţi aparţine. E părticica de ocean al ţării vecine, părticica altei culturi. Nu e a ta, deşi vrei să o cucereşti. Armele tale sunt puţine. Ţara vecina are artileria grea. E putere mondială în faţa ta. Nu poţi.

E momentul detaşării.

Fenomen uitat si apoi inviat

Nu demult, bateam stadionul din cartierul care spumega de istorie, de momente triste si vesele, de betii, de batai, de politie. Dintr-o data, maturizarea si griul parca si-au pus amprenta asupra mea si am uitat de aceste clipe. Si am tot lipsit din aceasta lume.

Anul acesta insa, in mintea mea s-au derulat toate zilele acelea din adolescenta, toata adrenalina traita in timpul unui meci de fotbal.

Este un fenomen. Un fenomen al fotbalului romanesc. O echipa de traditie, o echipa ce trezeste in mine sentimente multiple. Este poate o anomalie aceasta iubire a mea pentru fotbal, insa muzica si fotbalul sunt rupte din Rai.

Echipa aceasta este un spirit. Este un mod de viata. Am realizat asta curand, dupa ce uitasem trairile frumoase. Trairile care au renascut in mine, in urma realizarilor din ultimul an. Am reinceput sa ma bucur ca un copil mic, am reinceput sa am insomnii dupa fiecare meci important, indiferend daca a fost sau nu castigat.

Ma bucur ca sentimentul a inviat. Ma bucur ca iubesc aceasta echipa. Ma bucur ca e prezenta in sufletul meu.

Suflete murdare

Incep prin a-l cita pe Tudor Chirila cu faptul ca "toti oamenii fac aceleasi lucruri in aceleasi case mici".

   Asta se numeste rutina.

   Ne trezim de dimineata infrigurati. Ne spalam corpul, insa de fiecare data uitam sa ne curatam si sufletul. Asta din cauza faptului ca suntem niste masinarii care nu fac altceva decat sa mearga la serviciu sau la facultate si sa faca BANI.

   Ne uitam sufletul acolo inlauntrul nostru, desi striga la noi muribund ca inca mai exista. Sufletele multora  au murit in mizerie si umilinta. De ce? Pentru ca noi nu mai gandim cu ele. Singura noastra sursa de procesare este creierul imbibat in lucruri aparent semnificante, dar care ne umple vietile de amaraciuni. Datorii, salarii, cumparaturi. Totul in ziua de astazi de rezuma DOAR la bani. Si asta pentru ca asa am vrut noi sa "evoluam". Doar tehnologic. Sufleteste, am ajuns primitivi.

   Ambalajul este frumos. Fooaaaarte frumos. Ne privim in oglinda si ne spunem "Hai ca azi arat bine...azi reusesc sa fac ce imi propun, pentru ca sunt <<bine>>". Dar sufletul? Pe el il lasam in bataia vantului sa-si traiasca infecta viata printre miliardele de oameni care isi rateaza existenta rezumandu-se numai si numai la bani.

   Din fericire mai sunt si persoane care au grija de partea launtrica. Felicitari celor care reusiti. Datorita voua, omenia inca persista.

Gând 6 (Nichita Stănescu)

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le

ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre

sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,

urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la

capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară?

Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai

puţin de ură, întrucâtva de patemi dar... de

dragoste mai ales.

Cauta-ti iubirea

   De cele mai multe ori, oamenii te indeamna sa astepti ca fericirea sa-ti bata la usa. Nimic nu este intamplator. Omul isi mai face norocul si cu mana lui. De aceea, cauta-ti iubirea in cel mai neinsemnat lucru, in cel mai mic loc. Cu siguranta, candva o vei gasi.

   Cauta-ti iubirea, dar nu uita de unde ai plecat, nu rani oamenii din jur, caci roata se intoarce oricat de patrata este ea. Atunci nu-ti vei putea asuma nimic. Nici macar propriile fapte.

   Suntem prizonierii vii a unei lumi moarte. Ne consideram singurele victime ale vietii. Insa asa suntem facuti cu totii, sa pierdem lupta cu propria viata, cu propria identitate.

   Cauta-ti iubire, caci altfel nu te regasesti in sufletul, inima si trupul tau. Metamorfozeaza orice moment al vietii, confera-i un nou sens al existentei. Si nu uita in ultimul rand, gaseste-ti iubirea.

...

"Prima iubire nu se uita niciodata".Un citat vechi, din popor, insa cu o incarcatura emotionala infinita.

Prima iubire iti deschide orizontul catre nou, catre absolut, catre tot ceea ce este mai vibrant in propria persoana.

Prima iubire te maturizeaza, te face sa te simti mare,te face sa te simti important.

Prima iubire iti schimba viata, iti schimba felul in care o privesti, iti schimba intreaga existenta.

Prima iubire te face rege peste intregul palat sufletesc si tot prima iubire te si doboara.

Indiferent de cati oameni ai iubit dupa aceasta prima mare iubire, gandul, sufletul, inima ta ramane stapanita de catre o singura persoana. Si doar ea stie ce sa faca cu tine, cu tot ceea ce este al tau, cu tot ceea ce te reprezinta.

Doar prima iubire stie sa te faca fericit doar cu o privire, fie ea aruncata la intamplare sau nu, cu un singur gest, fie el frumos sau urat, cu o singura vorba, fie ea buna sau rea. Pentru ca prima iubire iti schimba existenta, te schimba ca om, ca suflet, ca inima.

5 septembrie 2010, 02:54